O camera goala,intr.un oras cu oameni tristi..viteza,lumini,masini,parcari pline,oameni grabiti,zgomot,camere triste si goale.Lumina slaba a uniu bec care lumineaza aceea camera goala,fara culoare,fara sunet,fara viatza.In aceea camera cineva sta intr.un colt se uita jur si se intreba "Oare cum am ajuns aici?".Nu pot sa respir,praf,zgomot,intuneric, lumina...ma simt de parca cineva m.ar sufoca,nu m.ar lasa sa traiesc,sa vad,sa simt,sa ma bucur,sa vad lumina.Lucruri scrise pe pereti,gandurile oamenilor ce au locuit aici inaintea mea,tristete,bucurie,nevroza,iubire,suferinta,prietenie...toate acestea sunt scrise pe pereti.Simt apasarea camerei,cineva intra,ma vede,ma ia in brate si imi spune ca totul va fii bine,sa nu fiu suparata,sa nu plang,sa nu sufar.Imi spune ca prieteniile sunt trecatoare,ca oamenii spun lucruri care dor,ca persoanele vor veni si vor pleca din viatza mea,ca lumea e viteza,ca viatza e grea si dureroasa,iar eu la randul meu voi spune lucruri care dor,si voi rani persoanele dragi...de aceea voi fi mai intelegatoare cu cei care m.au ranit candva sau ma vor rani in viitor...
Ma ridic ma duc la geam,trag draperiile,in camera intra soarele,camera mea e colorata,vesela,oamenii se grabesc in continoare,respir,zambesc,si imi dau seama ca lumea nu e chiar atat de rea,ca oamenii care imi sunt dragi nu ma ranesc voit,ca prieteniile vor fi vesnice tot timpul in sufletul meu,si ca persoanele dragi imi vor fii intotdeauna dragi indiferent ce decizii vor lua...ca viatza e culoare,stres,nevroza,sentimente,frica,iubire,tristetze...iar noi toti facem parte din ea...